Jurnal de pescar
Astazi mi-am luat prietena cu mine, 2 copii din vecini...si anume Razvan si Ciprian si am purces la pescuit...aci cind am ajuns era gol, nici tipenie de om, m-am panicat prima data, Doamneeeeee zic... o fi lovit gripa porcina tagma noastra a celor ce stam pe balta cind sotiile si prietenele nu-si vad capu de treburi ?...ori o fi fost controlu' ?...da controlu nu are cum sa fie ca ăla nu a călcat prin zona de cind ma ştiu eu a fi pescar..., da prietena mea ma lumină...cică e zi de lucru si pescarii sint duşi pe la servicii... asa ca mă instalai pe balta ca un Paşă de Ruşciuc, numai rahatul îmi mai lipsea si narghileaua, si cu mare avint patriotic dar si cu elan muncitoresc lansai prima data.... apoi incepui sa montez si lansetele copiilor care ma insoteau, prietena mea se departase bine de mine si era cu ochii pe pluta, intre timp am terminat si lansetele copiilor si eram pe pozitii.



Nu am avut timp sa zic nici rugaciunea menită de a-mi aduce pesti la cirlig, dar mai ales indepărtarea lor de colegi, si Razvan striga cît îl ţine gura...Am prins unu !!!..»îl intreb ce e..el zice ca e albitura...aci tot ce e peste mic e albitura si tot ce e mare e somn...asa ca il chem sa vad si eu minunea... cind colo o minunatie de pui de clean de vre-o 10- 12 cm. copii isi fac poze intre ei, apoi il iau din cirlig frumos si il eliberează...stabiliseră-m dinainte de a ajunge la balta conditiile.


Apoi prinde si prietena mea unul, in ambele cazuri au fost tot cleni, si tot de aceeasi dimensiune, in sfirsit dupa citeva minute prind si eu unul, identic cu ceilalti...apoi vad la malul apei cum marginea apei era plina de cleni, era diferenta foarte putina ca marime intre ei si toti aveau mult sub dimensiunea legala pentru a putea fi opriti...

Dupa citeva minute desi apa era plina de ei, pur si simplu au incetat sa mai manince, plutele erau nemiscate, prietena mea si copii au inceput sa-si pregateasca monturile pentru lansare la fundul apei cu buchet de rîme în speranta ca vor prinde marea captura, eu mi-am amintit ca intr-o revista primita de la prietenul meu Dragos, am vazut cum poti da la musca daca nu mai trage nimic la pluta...asa ca mi-am dat jos de pe varga mea de 6 metri primele 2 tronsoane, ( le-am abandonat definitiv, nu o sa le mai folosesc niciodata) lasind doar 4, in felul acesta am obtinut o varga usoara si sensibila, am pus un fir gros lung de 4 m, iar la capatul lui am prins un cirlig numarul 16 iar imediat dupa el o alică mică, (ce-a mai mica existentă)si in cirlig am pus o musca din cele ce misunau pe sandviş-ul meu cu brînză si salam, si am lansat usor firul pe apa, in locul unde pescuiam eu Muresul se despartea in doua, iar braţul care trecea prin dreptul meu era mult mai domol decit bratul principal, in momentul cind a atins musca apa a si ţîşnit un clean din apa şi a înhaţat-o, sint pescar de mulţi ani dar asa senzatie nu am simtit niciodata, copii cind au vazut cum merge de bine pescuitul la musca au inceput si ei sa-si meşterească lansetele pentru muscă, eu aveam practic doua servicii, prindeam muste cu sandviş-ul, apoi cleni cu muştele... printre ei din cind in cind mai prindeam si cite un oblete, muscareau si ei ceva de speriat,..apoi incet incet a inceput sa se însereze, nu am mai tinut cont numarul capturilor, am oprit fiecare cite 5 obleţi de căciulă si am venit acasă. 


Tot drumul copii au vorbit doar despre pescuitul la muscă, ei nu au mai vazut asa ceva şi au crezut ca e inventat de mine, singurul inconvenient a fost ca uneori nu mai distingeam firul pe apa find prea subtire si transparent, dar il reperam imediat cind muşca cleanul, însă niciodată nu am vazut atîţia pui de clean pe Mureş cîţi am vazut şi prins astăzi, sper să ştie să se ascundă de cei ce în mod sigur nu-i vor elibera din cauză ca puţin le pasă lor de dimensiunile legale, dar a fost o partida de pescuit pe care nu o voi uita niciodata, o partida irepetabilă, cu siguranţă.
Etichete: , edit post